Intr-o societate in care tehnologia acapareaza atentia tinerilor si ii face sa devina dependenti de aceasta, nemaiajungandu-le timpul si pentru lucrurile cu adevarat frumoase, mai exista si doritori de frumos.
Tinerii din Parohia ,,Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din satul Curtesti au vrut sa dovedeasca faptul că ei pot mai mult, vor mai mult si reusesc sa faca ce-si propun.
Plecand de la aceste ganduri, au reusit sa readuca in satul lor natal, in anul 2016 obiceiul colindatului, care, nu mai exista de zeci de ani in sat. Insa, nu s-au oprit aici. În luna August a anului 2017 au mers in primul pelerinaj pedestru pana la Manastirea Vorona.
Anul acesta, au vrut din nou sa viziteze meleagurile pe care au sihastrit multi Cuviosi Părinți, făcând, in felul acesta, dintr-un simplu pelerinaj, un obicei duhovnicesc in a-l vizita in fiecare an pe Sfantul Onufrie de la Vorona. Tineri, voiosi si credinciosi, au pornit, in ziua de 3 Septembrie spre Vorona.
Ziua, a inceput cu un „Tatal nostru” rostit in comuniune, urmat de o rugaciune de calatorie si un cuvant de invatatura, puse la suflet de către Părintele Dan, Paroh al Parohiei Satului Curtesti.
„Dupa ce au primit binecuvantarea, au plecat la drum, un drum pe care, nu multi s-au invrednicit a-l parcurge, caci noi trebuia sa fim 22, dar doar 15 au venit, restul fiind prinși de grijile vietii. Drumul, parea lung, dar, trecand prin fiecare Parohie intalnita in cale, am prins nadejde ca vom si termina traseul! Si asa..calauziti de Maica Domnului si de Sfantul Onufrie, am reusit sa ajungem intr-un loc desprins din Rai, unde cerul se impreuna cu pamantul si rugaciunea inimii isi gasea locul! Atat de mult le-a intrat tinerilor pelerini la suflet acest loc Sfant, incat, nu mai voiau sa plece acasa. Am stiu sa imbinam utilul cu placutul, introducand pe drum jocuri si cantece care, ne-au facut calatoria mai usoara! Am legat prietenii care nu se vor uita niciodata! Ne-am ajutat chiar si cand unul din noi era accidentat, facand din prietenie o famile! Prin acest pelerinaj am vrut sa dovedim ca noi promovam si iubim ceea ce avem! Cand toata lumea pleaca in locuri nemaiauzite, noi valorificam ceea ce avem mai frumos: credinta fata de Dumnezeu si valorile care tin de identitatea noastra ca neam si Tara! Multumim Parohiei noastre dragi in frunte cu Părintele Paroh Sanduleac Dan pentru tot sprijinul moral si financiar pe care ni l-au acordat in organizarea acestui pelerinaj! Multumim maicilor de la Manastirea Vorona care, in fiecare an ne-au primit cu o dragoste aparte, asigurandu-ne, ca unor copii iubiti, masa de seara! Sii…nu in ultimul rand trebuie sa multumim tinerilor fara de care nu am putea face nimic!”, susține George Brînzei, unul dintre organizatorii acțiunilor.
Adolescenţii români petrec, în medie, şapte ore pe zi uitându-se la televizor, ascultând radio, navigând pe internet sau dedicându-se jocurilor video, rezultă dintr-un studiu al Ministerului Tineretului și Sportului.