În data de 27 august, jandarmii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13300 de lei persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publică la Spitalul Mavromati. Este vorba de romii care s-au aflat luni la spital, în semn de solidaritate pentru bărbatul călcat de tren.
Doi bărbaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care s-au luat la bătaie la ora 02.15 în faţa unui magazin non-stop din apropierea intrării au fost sancţionaţi fiecare cu amendă de 1500 de lei.
Cu câte 2000 de lei amendă au fost sancţionate două femei care au provocat scandal, au adresat injurii şi au îmbrîncit personalul medical de la Secţia Terapie Intensivă şi Reanimare, în încercarea de a pătrunde într-o zonă interzisă accesului vizitatorilor.
Alte câteva persoane au fost sancţionate pentru consum de băuturi alcoolice şi fumat în curtea spitalului, precum şi pentru constituirea unui grup în vederea săvârşirii de acţiuni contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială.
”Recomandăm cetăţenilor care pătrund în spital sau în curtea acestuia să adopte o atitudine civilizată, pentru a nu deranja alte persoane şi pentru a permite personalului medical să acorde îngrijirile de specialitate fără a fi întrerupt nejustificat din activitate”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.