Chiar dacă FC Botoşani nu este pregătită pentru a se lupta la promovare, antrenorul principal Cristi Popovici a spus că în cazul în care echipa va fi în partea superioară a clasamentului, se va lupta pentru unul din primele două locuri.
„Vis-a-vis de obiectivul clubului la care noi am subscris cu toţii, acela de a ocupa locurile 3-6… eu nu zic 3-6, zic 1-6. Nu excludem locurile 1-2. că nu ni se impune treaba asta, probabil şi prin prisma faptului că, conducerea îşi dă seama că nu avem încă forţa să atacăm promovarea. Asta implică foarte mulţi factori aşa cum am mai spus de multe ori. În primele şase am convingerea că putem termina campionatul”, a spus Cristi Popovici.