Sute de milioane de lei încasate de şcolile din Botosani din închirierea terenurilor de sport

După emiterea Hotărârii de Consiliu Local privind închirierea contra cost a sălilor de sport, veniturile şcolilor au crescut considerabil, susţine viceprimarul Florin Ghiorghiţă, care a afirmă că hotărârea dată de Consiliul Local i-a făcut mai conştienţi pe directorii unităţilor de învăţământ. Astfel, spune viceprimarul municipiului Botoşani, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut veniturile rezultate din aceste încasări sunt duble. Unităţile şcolare au scos din chiriile de pe sălile şi terenurile de sport până în 500 milioane lei vechi.

„Veniturile scoase din chirii pe sălile de sport sunt mai mult decât duble. Plus că s-a stabilit ca după ora 23 să nu se mai joace fotbal pe terenurile şcolilor, pentru că deranjează vecinii. Directorii de şcoli au început să respecte hotărârea de CL şi încasează bani din chirii pe care îi folosesc la realizarea altor investiţii”, a precizat Ghiorghiţă. El spune că 50% din încasări merg la bugetul local, iar celălalt procent rămâne la şcoală