Un bărbat a căzut, luni seară, de la etajul al treilea al unui bloc situat în vecinătatea fabricii de confecții Serconf. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a căzut pe terasa de la etajul I a imobilului.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.
Pompierii au fost solicitați pentru a ajuta la coborârea bărbatului de pe terasă, acesta fiind preluat de ambulanță.