Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, marți, mai multe controale pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi comerţului ilicit cu ţigarete.
Astfel, la puctele de lucru a trei unităţi economice poliţiştii au identificat cantitatea totală de 188 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi duty free, pentru care gestionarii respectivi ( două femei de 58 şi 65 de ani şi un bărbat de 46 de ani ) nu deţineau documente legale şi despre care cunoşteau că provin din activităţi de contrabandă, pachetele având aplicate timbre specifice ţării de origine.
În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Totodată, ţigaretele au fost confiscate, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 2.200 de lei.