FOTO & VIDEO! Sute de oameni au asistat la Parada portului popular și Festivalul fanfarelor

festivalul fanfarelor 1jpgSute de botoșăneni au asistat, duminică, la Parada portului popular și la Festivalul fanvarelor, care a avut loc în municipiul Botoșani.

Oamenii au însoțit ansamblurile populare pe tot parcursul paradei prin Botoșani, desfășurată pe traseul Consiliul Judeţean Botoşani – Casa de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” – Colegiul Naţional “A.T. Laurian” – Pod de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Cuza Vodă – Pietonalul Unirii – Parcul “Mihai Eminescu”.

like facebookLa eveniment au luat parte ansambluri din Botoșani, din Iaşi, Suceava, Republica Moldova.

Și anul acesta ne bucurăm de prezența a 47 de ansambluri și opt fanfare. Sperăm cu ajutorul lui Dumnezeu să se desfășoare parada cum trebuie, să urcăm în parc unde avem amenajată scena, să dăm drumul la Festivalul Concurs al fanfarelor, urmat de Festivalul Cântecului,  Jocului și Portului Popular. Muzica de fanfară înseamnă păstrarea și conservarea tradițiilor populare reomânești din județul Botoșani și ne bucurăm foarte mult pentru că avem atât de multe ansambluri în județul Botoșani, unde sunt peste 26 de ansambluri, peste șase fanfare care duc mai departe, păstrează tradiția noastră populară”, a declarat Cornelia Ciobanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovrea Culturii Tradiţionale Botoşani.

Manifestarea culturală se află la cea de a XIII-a ediţie şi se va desfăşura în Parcul “Mihai Eminescu” din Municipiul Botoşani.

festuvalul fanfarelor si portului popular, stiri, botosani

festuvalul fanfarelor si portului popular, stiri, botosani 3

festuvalul fanfarelor si portului popular, stiri, botosani 2

festuvalul fanfarelor si portului popular, stiri, botosani 1

festivalul fanfarelor

festivalul fanfarelor 2

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *