Caz șocant înregisrrat în noaptea de marți spre miercuri în municipiul Botoșani. Un bărbat a vrut să se spânzure la geamul apartamentului situat la etajul al treilea, dar a căzut în gol de la peste 12 metri.
Gestul sinucigaș aparține unui bărbat de 46 de ani care locuiește la blocul de garsoniere al Locativa de lângă parcarea Kaufland (fostul cămin de nefamiliști Textila) și care se certase cu femeiea cu care trăia.
El a încercat să se spânzure într-un mod care să atragă atenția. A vrut să atârne la geamul locuinței sale, însă în momentul în care a făcut asta, ștreangul s-a rupt și aceasta a căzut lângă bloc, unde a fost găsit de vecini.
Sinucigașul a suferit multiple traumatisme, printre care și fracturi ale coloane cervicale.
El a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici transferat în stare gravă la Clinica de Neurochirurgie din Iași.
Poliția a declanșat o anchetă în acest caz.