Proiectul privind numirea de membri in consiliile de administratie ale spitalelor din subordinea Consiliului Judetean, supus spre aprobare pentru a treia oara. Executivul Consiliului Judeţean va convoca săptămâna viitoare o şedinţă extraordinară pentru a repune în discuţie problema consiliilor de administraţie din spitale, dupa ce Institutia Prefectului a considerat că hotărârea adoptată săptămâna trecută este ilegală. Tibuleac preconizeaza ca nici la următoarea şedinţă consilierii judeţeni nu vor vota proiectul de hotărâre legal.
„Analizând atmosfera din ce în ce mai proastă din şedinţele CJ, consider că s-a intrat pe un drum greşit, al încăpăţânării şi estimez că şi la această şedinţă de CJ nu se va adopta hotărârea legală şi vom avea dificultăţi în continuare, în sensul că de data aceasta Prefectura nu va avea altă soluţie decât să introducă acţiune la instanţa de judecată. Asta suspendă de drept aplicarea hotărârii şi asta în final face ca spitalele să nu dispună în structură de CA. Ţinând cont de perioada pe care o parcurgem, când suntem obligaţi să luăm nişte măsuri astfel încât să ne încadrăm de la 1 ianuarie 2011 în nişte parametri de eficienţă”, a adăugat Ţâbuleac.