La examenul de bacalaureat din acest an, trei tineri din județul Botoșani au reușit să obțină media 10. Este vorba despre trei tineri din Dorohoi, care s-au putut lăuda că sunt singurii din cei peste 2.000 de elevi botoșăneni, care au dat bacalaureatul, care au obținut medie maximă.
Bianca Streteanu, Roxana-Flavia Ghicioc și Andrei-Alexandru Hrițcu, elevi la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, au obținut cale trei medii de 10 din județul Botoșani.
Tinerii dezvăluie că secretul unui 10 curat este…munca, pregătirea continuă pe parcursul anilor de studii, cu ambiție, echilibru și dorință de cunoaștere.
„Simt că plutesc… Emoțiile îmi copleșesc sufletul și-l cufundă într-o bucurie imensă. Nu pot să exprim în cuvinte amalgamul de sentimente ce m-a înfiorat la aflarea rezultatelor: un amestec de emotii, de extaz, de împlinire că cei 12 ani de muncă și sacrificii au fost încununați cu un rezultat frumos. Nota 10 mi se părea un orizont extrem de greu de atins, dar iată-mă aici, admirând laurii succesului, sperând că drumul meu va fi la fel de însorit în continuare, căci acesta e abia începutul… însă un început cum nu se poate mai frumos! Le mulțumesc tuturor profesorilor care au contribuit atât la această performanță, cât și la formarea mea, căci am crescut frumos, iar cunoștințele acumulate au fost profund validate.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Streteanu Bianca.
„Performanța obținută este rezultatul unui efort depus atât de mine cât și de profesorii care mi-au ghidat fiecare pas timp de 4 ani în cadrul liceului “Regina Maria”. Cele 3 note de 10 presupun o pregătire continuă pe parcursul anilor de liceu atât la școală, cât și individual. La baza rezultatului obținut se află și pasiunea pentru aceste materii fără de care nu aș fi putut să învăț cu plăcere. Adevărata performanță nu constă într-o notă la un examen sau într-o medie anuală,ci în motivația de a-mi depăși limitele chiar și atunci când se lasă cu nopți nedormite și ore insuficiente pe ceas. Pe această cale, le mulțumesc profesorilor pentru munca depusă și îi felicit pe toți colegii mei și le doresc mult succes în drumul pe care și l-au ales.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Roxana Flavia Ghicioc.
„Patru ani de liceu plini de experienţe extraordinare şi oameni deosebiţi, încheiaţi cu acest rezultat frumos! Nu am făcut din nota 10 un scop în sine și probabil aceasta a fost cea mai interesantă parte, am încercat să combin pe cât posibil relaxarea cu învățatul și să încerc în ultima perioadă să recapitulez cât mai eficient. Nu cred că a existat o motivație pragmatică, mai degrabă un soi de ambiție. Sunt mândru că pot contribui la tezaurul performanţelor liceului şi cadrelor didactice!”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Andrei-Alexandru Hrițcu.