Reprezentantii Primariei Botosani inca se gindesc daca sa organizeze sau nu anul acesta Festivalul Verii. Municipalitatea nu are posibilitatea să contribuie cu niciun leu din buget pentru organizarea unui astfel de eveniment, iar organizatorii care ar prelua toate cheltuielile asupra lor se gândesc că la final vor ieşi în pieredere.
“Am purtat o discuţie în cadrul Executivului Primăriei, am purtat o discuţie şi cu unul dintre organizatori şi care are tot interesul de a se ocupa de festivalul respectiv pentru a ieşi unul foarte bun, probabil că vom purta discuţii şi cu alţi organizatori şi în funcţie de propunerile fiecăruia vom lua o decizie dacă facem sau nu festivalul Verii. Există o problemă la ora actuală. Printr-o Ordonanţă de Guvern de la începutul anului, s-a interzis să facem spectacole, evenimente prin care să se cheltuie bani publici. În buget nu ne-am prins bani pentru partea de evenimente de acest gen şi atunci noi încercăm o variantă în care tot evenimentul să fie pe autofinanţare de la transportul artiştilor, concertul acestora, închiriere scenă, foc de artificii, tot”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă. O decizie finala va fi luata luni.