Examenul de Evaluare Națională se va susține anul acesta, în premieră, în timpul anului școlar și nu în vacanță ca până acum. Luni și miercuri, respectiv pe 11 și 13 iunie, în școli se va organiza examenul de Evaluare Națională pentru elevii clasei VIII-a, iar reprezentanții unităților de învățământ vor trebui să-și adapteze orarul funcție de aceste examene.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, anul acesta sunt 4589 de absolvenți de clasa VIII-a, care se pot înscrie la Evaluarea Națională săptămâna aceasta.
”Fiecare unitate de învățământ cu clase de nivel gimnazial va face un program adaptat pentru aceste două zile, pe care îl aprobă în Consiliul de administrație și trimite la Inspectoratul Școlar pentru informare. Nu se pune problema suspendării orelor de curs pentru că nici nu există posibilitatea recuperării acestor ore”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector general al IȘJ.
În mai multe școli din Botoșani s-a decis ca elevii să facă săptămâna viitoare ore după amiază.
One thought on “Examenul de Evaluare Națională se susține săptămâna viitoare, în timpul anului școlar. Ce se întâmplă cu orele elevilor”