Primarul din comuna botoşăneană Dângeni a decis să-i pedepsească pe cei care nu-şi îngrijesc casele cu dublarea impozitului, dar şi cu executarea silită pe terenuri. Măsura a fost luată şi din cauza datoriilor pe care aceştia le au la bugetul local. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru reabilitarea caselor bătrânilor nevoiaşi, scrie ziarul Adevarul.
În comuna Dângeni, judeţul Botoşani, sunt peste 128 de case lăsate în paragină de proprietari. Majoritatea sunt din chirpici, năpădite de buruieni şi dau impresia unui sat fantomă. Primarul localităţii, Cătălin Rotundu, spune că pentru a salva estetic comuna vrea să-i lase fără case pe cei care nu le îngrijesc.
Metoda a fost pusă deja la punct. Iniţial le dublează impozitul, prin hotărâre de Consiliu Local, iar mai apoi, dacă nu plătesc, îi execută silit şi le ia proprietatea în contul datoriei. Mai mult decât atât, edilul spune că va folosi suma obţinută din dublarea impozitului în scop nobil. Impozit dublu pentru case lăsate în paragină Săptămâna trecută, la iniţiativa primarului Cătălin Rotundu, Consiliul Local al comunei Dângeni a hotărât majorării impozitului pe clădire cu 200%, în cazul locuinţelor lăsate în paragină. Este vorba de peste 128 de case abandonate pe teritoriul comunei. Majoritatea sunt în pragul auto-demolării, mai ales că sunt făcute din chirpici şi au o vechime considerabilă.
Aceste case sunt în mare parte rămase moştenire urmaşilor, care însă nu investesc în reabilitarea sau demolarea acestora. ”Am constatat că avem un număr destul de mare de case nelocuite pe raza comunei. Am constatat că în mare parte aceste case au ca proprietari moştenitori, unii chiar de gradul II sau III. Totodată aceste locuinţe sunt în stare avansată de degradare, în mare parte.
Conferă o imagine dezolantă. Iar proprietarii prin lege sunt obligaţi să ia măsuri. Tocmai de aceea am luat decizia de a propune în Consiliul Local majorarea cu până la 200%. Codul Fiscal ne dă voie să majorăm până la 500%, dar am zis că deocamdată este în regulă aşa. Pe noi ne interesează ca această comună să progreseze şi să se dezvolte. Cum ar fi, de exemplu, ca Primăria să lase proprietăţile ei în paragină? Cetăţeanul ar spune că primarul nu este gospodar şi că această comună este urâtă. Aşa şi fiecare cetăţean este obligat să-şi îngrijească proprietate”, spune edilul din Dângeni. Hotărârea a trecut deja de Consiliul Local, dar conform metodologiei va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Impozitul pentru o locuinţă cu o suprafaţă medie din zona rurală va creşte la Dângeni, în cazul caselor lăsate în paragină, de la 200 de lei pe an, la 400 de lei pentru aceeaşi perioadă.
”Însemnă că nu ai nevoie şi atunci le luăm noi”
Pe lângă dublarea impozitelor, autorităţile locale vor să le ia şi proprietăţile celor care le-au lăsat în paragină. Şi asta în condiţiile în care, spun reprezentanţii Primăriei, majoritatea nici măcar nu şi-au plătit impozitele pe clădire. Unii au restanţe chiar şi de două decenii. Au fost deja demarate proceduri de execuţie silită şi însuşire a locuinţelor în contul impozitului neplătit.
”Majoritea nu au plătite impozitele pe clădire şi teren. Unii chiar şi de 20 de ani. Pentru majoritatea, am început deja procedurile de executare silită şi vom lua acele terenuri în domeniul Primăriei. Este vorba de recuperarea debitelor restante. Şi noi atunci ne adresăm instanţei. Iar de obicei instanţele ne dau titlu executoriu. Toţi cei care deţin proprietăţi trebuie să-şi asume responsabilităţile. Iar dacă nu-ţi pasă înseamnă că nu ai nevoie şi atunci le luăm noi”, spune Cătălin Rotundu.
Edilul mai spune că terenurile luate prin execuţie silită de la datornici vor fi folosite pentru noi investiţii. ”Avem 12 proiecte deja cu contracte de finanţare semnate. Şi ne-am proprus încă 8 opt proiecte şi evident avem nevoie de terenuri intravilan pentru a face aceste investiţii. Terenurile acestea vor fi folosite pentru dezvoltarea comunei”, spune Cătălin Rotundu. Todoată primarul din Dângeni spune că va folosi suma aferentă dublării impozitului pentru a repara casele bătrânilor din comuna. ”Sunt oameni în vârstă care nu au posibilităţi financiare şi au nevoie de reparaţii la case. De aceea cu acei bani vom putea să-i ajutăm, fiindcă chiar au nevoie şi nu-şi permit”, spune primarul.
”Îmbătrâneşte satul şi sunt multe dărăpănături”
Oamenii din Dângeni spun că în ultimii 20 de ani au început să se înmulţească casele abandonate şi lăsate în paragină. Motivul este cât se poate de simplu. Satele îmbătrânesc iar tinerii pleacă unde văd cu ochii. ”Sunt multe case lăsate de izbelişte. Sunt case de acelea bătrâneşti din chirpici sau cu lut. Au murit bătrânii şi aşa au rămas. Copiii au plecat, că ce puteau să facă? S-au dus în alte oraşe, în străinătate. Îmbătrâneşte lumea şi dispare rând pe rând”, spune tanti Maria, o săteancă din Dângeni. Majoritatea sătenilor nu prea înţeleg cum stă treaba cu dublarea impozitului, dar recunosc că locuinţele abandonate strică imaginea satului.
”Este urât aşa, două case frumoase, îngrijite, şi hop şi o dărăpănătură. Măcare de le-ar demola. Să fie pământ şi atât”, spune un sătean. Alţii, care supravehgează casele abandonate în numele moştenitorilor, sunt nemulţumiţi de această măsură. ”Dar sunt care vin înapoi şi repară. Nu ar trebuie să-i înştiinţeze pe proprietari când ia Primăria măsura asta?”, spune o femeie din satul Hulub, comuna Dângeni.
Sursa. Adevarul
One thought on “Primarul care a dublat impozitele pentru a salva aspectul comunei. Vrea să le ia proprietarilor toate casele neîngrijite”