Tijiana Burmaz şi Milica Trojancevic, primele două achiziţii pentru Pro Volei

jucatoare.jpg

Conducerea clubului CS Pro Volei Botoşani a reuşit să le convingă pe sârboicele Milica Trojancevic şi Tijiana Burmaz să joace şi în următorul sezon la gruparea locală. Cătălin Buhăianu, preşedintele clubului Pro Volei a spus că păstrarea celor două jucătoare a fost unul din principalele obiective pentru această perioadă. "Am discutat cu ele şi au acceptat să îşi prelungească contractul. Am preferat să facem un efort şi să le ţinem la Botoşani decât să aducem alte jucătoare, poate pe aceeaşi bani dar pe care nu le ştiam şi cărora trebuia să le satisfacem toate pretenţiile", a spus Cătălin Buhăianu, care a adăugat că a avut o discuţie cu o jucătoare care i-a cerut un contract de 4000 de euro pe lună.