Botoșăneanca nemulțumită de nedreptățile făcute fiului ei la școală a protestat, vineri, din nou. Ea s-a aflat în fața Inspectoratului Școlar Județean, fiind însoțită de un echipaj de jandarmi. Viorica Hrițcu susține că protestul său se îndreaptă împotriva sistemului de învățământ.
”Profesorul de la catedră este protejat și te prezinți la superiori să-i faci sesizare în cele întâmplate la școală și aceștia te scot vinovat tot pe tine și copil. Băiatul a renunțat în cele din urmă la școală și o va relua atunci când va considera el că va face față unor posibile situațăii neplăcute”, a declarat protestatara.
Ea a spus că va intenta un proces cadrelor didactice care i-au făcut nedreptate fiului său.
Fiul femeii a fost înscris la Liceul Pedagogic, iar în clasa a V-a a rămas repetent. A fost transferat la Școala 1 Botoșani, însă și aici a rămas corigent în clasa a VII-a.
A fost înscris la Liceul Dimitrie Negreanu, însă a renunțat la școală. Femeia spune că acesta este al treilea protest al său și că nu intenționează să mai iasă în stradă, însă a vrut să atragă atenția și altor părinți cu privire la deficiențele din sistemul de învățământ.