Consilierii județeni s-au întâlnit joi în ședință extraordinară și au aprobat documentația tehnico-economică, respectiv indicatorii tehnico-economici pentru investiția privind extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Investiția se ridică la peste 6,7 milioane lei și va fi realizată prin Programul Operațional Regional.
UPU de la Spitalul Județean se va extinde în parcarea Spitalului Judeţean, dar şi pe înălţime.
La etaj vor fi făcute birourile administrative, vestiarele şi o sală de pregătire. Durata de execuție a obiectivului este de 12 luni.
Totodată, în ședința de joi s-au aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Compartimentare, reamenajare locație pentru amplasarea unui RMN în incinta Spitalului Județean”. Valoarea totală a investiției este de peste 246.000 lei.