Sâmbătă, 31 martie, între orele 10.00 – 14.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani organizează „Ziua Porților Deschise”, la sediul inspectoratului din municipiul Botoșani, str.I.C.Brătianu, nr.110-112.
Programul de vizitare va cuprinde următoarele activități:
– Prezentarea misiunilor Jandarmeriei Române;
– Vizitarea Sălii Tradițiilor și a dispeceratului unității;
– Prezentarea tehnicii, armamentului și materialelor folosite în misiunile specifice Jandarmeriei Române;
– Prezentarea ofertei educaționale pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2018;
– Exercițiu demonstrativ – Folosirea câinilor de serviciu în misiunile Jandarmeriei Române.
De asemenea, în aceeași zi, vor fi organizate exerciții demonstrative și cu câinii de serviciu în următoarele locații:
– între orele 11.00 – 13.00, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, în faţa Muzeului Judeţean de Istorie;
– între orele 13.30 – 15.30, în Parcul ,,Cholet” din municipiul Dorohoi.
Adresăm cetățenilor botoșăneni invitația de a participa la aceste activități, care sunt prilejuite de sărbătorirea împlinirii a 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.