FOTO! Protest în fața Prefecturii: Au încercat prin măsurile pe care le-au luat și vor să le ia să ne distrugă ca și echipă medicală

protest sanitas angajati spitalAproape 50 de angajați de la Spitalul Județean au protestat, joi, în fața Prefecturii, nemulțumiți de inechitățile salariale din sistemul sanitar. Este vorba de biologi, chimiști, biochimiști, infirmieri și personal TESA, farmaciști și psihologi care au fost săriți de la majorările salariale și care au mai protestat în fața unității spitalicești.

like facebook, stiri, botosaniEi spun că de majorarea din martie vor beneficia doar medicii și asistenții, nu pentru toți salariații din sistem. Acțiunea a fost organizată de Sindicatul Sanitas.

Nu ne-am fi dorit să ajungem la această acțiune, însă suntem nemulțumiți de măsurile pe care guvernanții noștri le iau pentru noi ”în beneficiul nostru”. Ne așteptam ca ceea ce au promis să se traducă și în realitate, adică să avem salariile cu care s-au afișat în mass-media dar în realitatea suntem dezamăgiți. Poate că cea mai mare dezamăgire a tuturor este faptul că au încercat prin măsurile pe care le-au luat și vor să le ia să ne distrugă ca și echipă medicală. Prin faptul că de la 1 martie, vor să acorde măriri de salarii doar la medici și asistenți, acest lucru ne nemulțumește pe toți. Noi am semnalat și am spus că acest lucru nu este posibil. Că toți lucrăm în sănătate, avem fiecare rolul nostru și din acest motiv nu suntem de acord să beneficieze de aceste măriri salariale doar o parte din personalul care lucrează în sănătate. O altă îngrădire pe care au făcut-o prin Legea 153 este limitarea la 30% a cuantumul salariilor și sporurilor pe care le primește fiecare salariat pe ordonatorul principal de credit. În acest procent nu ne putem încadra și cu siguranță se va trece la scăderea de sporuri la locurile de muncă, ceea ce va duce și la scăderea salariilor. Acest act nu se poate face doar cu două categorii profesionale”, a declarat Lia Temciuc, liderul Sanitas de la Spitalul Județean.

Pichetarea a durat două ore, protestatarii înaintând un memoriu cu revendicările către prefectul județului, Dan Șlincu.

protest sanitas

protest sanitas spitalul judetean

protest sanitas spitalul judetean 1

 

 

One thought on “FOTO! Protest în fața Prefecturii: Au încercat prin măsurile pe care le-au luat și vor să le ia să ne distrugă ca și echipă medicală

  1. ooo…au iesit spagari-in strada ,fara 10 ron nu-ti schimba un cearceaf daca esti in spital,etc…si ce tupeu au , si cum tipa la bolnavi , parca ar fii bolnavii in lagar nu intr-o ins.publica….eeei sa vezi cum se schimba situatia cand bagi ceva in buzunarul lor…radical

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *