Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani şi-a deschis porţile, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
Pentru această zi festivă, au fost pregătite laboratorul mobil, folosit de criminalişti pentru realizarea cercetării locului comiterii de infracţiuni, precum şi autospecialele aflate în dotarea poliţiştilor rutieri.
Copiii s-au întâlnit şi cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale, “pregătiţi de luptă”. “Mascaţii” le-au prezentat componentele echipamentului, armamentul din dotare şi muniţia aferentă, fiind asaltaţi, bineînţeles, de băieţii care au dorit să se pună pentru puţin timp în pielea unui luptător.
Cei mici au fost atraşi şi de căţeluşa Mara, prima căţeluşă ciobănesc german din istoria inspectoratului pentru prelucrare urme miros.
De asemenea, în sala de şedinţe a inspectoratului, a avut loc avansarea la termen a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie, precum şi premierea poliţiştilor care au participat la competiţiile sportive organizate de Clubul Sportiv Dinamo cu această ocazie.
Totodată, au fost acordate diplome de merit poliţiştilor, în semn de apreciere deosebită pentru devotamentul pus în slujba cetăţenilor şi pentru contribuţia personală în dezvoltarea capacităţii operaţionale şi a prestigiului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
La eveniment au participat prefectul Dan Șlincu, președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, dar și reprezentanți ai altor structuri MAI.
”Știu că nu vă este ușor, știu că aproape în fiecare zi treceți prin situații care vă pun la încercare, de multe ori sunteți în situații dificile în care trebuie să luați cea mai bună decizie de moment, dar important este să găsiți resursele necesare ca atunci când terminați programul de lucru sau când ajungeți acasă să puteți depăși momentele neplăcute, să fiți alături de familie și să fiți mulțumiți de ceea ce ați făcut în decursul zilei. Pentru profesionalismul și devotamentul de care dați dovadă, pentru tot ceea ce faceți pentru cetățenii botoșăneni, eu vreau să vă mulțumesc și să vă felicit”, le-a spus prefectul polițiștilor.
One thought on “FOTO Ziua Poliţiei sărbătorită cu o prezentare a tehnicii angajaţilor IPJ Botoşani și cu acordarea de diplome”