Un șofer de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a fost implicat într-un accident mortal cu două camioane și o autoutilitară, vineri, pe raza satului Băișești din comuna Cornu Luncii, județul Suceava.
Florin Lisniuc, de 36 ani, conducea autoutilitara marca Iveco și nu a păstrat o distanță suficientă față de un tir, intrând în coliziune față – spate cu acesta.
Accidentul s-a produs după ce un șofer de 42 ani, din municipiul Suceava, care conducea un camion Man, pe D.N 2 E, la un moment dat, nu a redus suficient viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un camion Mercedes Benz condus de un șofer 62 ani, din comuna Bilca.
Șoferul de 62 de ani a murit în accident.
Niciunul dintre șoferi nu era băut.