Buletin de știri … neverificate

  • stiri neverificate- ziar, stiri, botosaniImediat după ce au fost date publicității rezultatele sondajului Sociopol, ziariștii i-au bombardat pe liderii PSD cu întrebarea: ”De ce partidul dumneavoastră a coborât la 34%”? Toți, absolut toți cei abordați nu au dorit să răspundă. Singurul curajos s-a dovedit a fi tot Codrin Ștefănescu, el fiind de altfel foarte exact și tranșant: ”Pentru că putem!”

 

  • Recenta întâlnire dintre președintele CJ Botoșani și protestatarii de pe străzile Izvoarelor, Tomis, Vâlcelei și Barbu Lăzăreanu a scos încă o dată în evidență capacitățile manageriale ale oficialului de la județ care a găsit pe loc soluția de rezolvare a problemei: ”Nova Apa Serv să ia legătura cu constructorul!” Și cum șeful de la județ e omul faptelor, a dat pe loc ordin secretarei să transmită numărul de telefon al constructorului către cei de la regia de apă. Ca aceștia să poată lua legătura!

 

  • Într-un interviu acordat unei publicații din Brazilia, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că și la următoarele și următoarele și următoarele alegeri, formațiunea sa va juca un rol principal pe scena politică din România. Imediat după această afirmație, jurnalistul i-a amintit de tendințele politice actuale din Europa, enumerând succesele repurtate de organizațiile noi, gen ”En marche!” în Franța sau ”5 stele” în Italia. Foarte sigur pe el, liderul teleormănean l-a lămurit definitiv pe ziarist: ”Uitați un lucru extrem de simplu dar foarte important: România este cu 50 de ani în urma Europei!”

 

  • Sâmbătă dimineața, un jamdarm care căuta microfoane ascunse în Sala Palatului a descoperit după o grindă un manuscris aparținând celebrului Nostradamus. Unul din cele câteva catrene ale fantasticei descoperiri se referă la situația românilor la începutul secoluluiXXI: ”Vor merge ’napoi ca racul/ Și din rău, în tot mai rău/ Pentru c-au scăpat de dracu’/ Dar au dat de taică-său…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *