Opt primării din judeţ au semnat contracte de finanţare pentru modernizări în mediul rural de circa 20 milioane de euro

Opt primării din judeţ au câştigat proiecte europene în valoare de aproape 20 de milioane de euro. Este vorba despre primăriile George Enescu, Vlăsineşti, Manoleasa, Mihălăşeni, Cordăreni, Cristineşti, Pomârla şi Conceşti care vor derula investiţii în mediul rural, în urma depunerii de proiecte pe măsura 322- renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. Majoritatea investiţiile se referă la investiţii de interes local, şi anume modernizări de drumuri, alimentări cu apă şi canalizări, modernizări de cămine culturale, construirea de grădiniţe etc.

Contractele de finanţare au fost semnate în cursul zilei de  miercuri în prezenţa prefectului Cristian Roman şi a reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit- Regionala Iaşi. 

Pe lista de aşteptare mai sunt alte 27 de primări care, deşi au întocmit proiecte bune, nu au prins finanţarea din această sesiune.  Cu sprijinul ghişeului unic deschis la parterul Instituţiei Prefectului, primarii au reuşit să obţină mai uşor avizele, în aşa fel încât s-a început depunerea de proiecte şi pe măsura 125-drumuri de exploataţie agricolă

nr. crt. comuna proiect suma
1 George Enescu (PDL) Alimentare cu apă, canalizare cu staţie de epurare, modernizare drumuri, construire grădiniţă, modernizare cămin cultural 10.723.110 lei

(2,6 milioane de euro)

2

Cristineşti (PER)

Proiect integrat finanţat prin F.E.A.D.R. pe măsura 322 10.534.131 lei

(2,5 milioane de euro)

3 Pomârla (PDL) Modernizare drumuri de interes local, grădiniţa cu două săli de clasă, amenajare spaţiu pentru organizare festivaluri cu specific local

10.316.666 lei

(2,5 milioane de euro)

4 Conceşti (PSD) Reabilitare drumuri comunale, sistem canalizare menajeră şi staţie de epurare, reabilitare cămin cultural, centru de zi pentru copii-after school 10.600.920 lei

(2,6 milioane de euro)

5 Vlăsineşti (PSD) Modernizare drumuri comunale şi săteşti, modernizare cămin cultural, centru de zi pentru copii-after school 10.750.750 lei

(2,6 milioane de euro)

6 Mihălăşeni (PDL) Modernizare drumuri, reabilitare cămin cultural, centru de zi-after school, amenajare târg tradiţional, bază  sportivă multifuncţională 7.401.925 lei

(1,8 milioane de euro)

7 Cordăreni (PNL) Modernizare drumuri comunale, înfiinţarea sistem de alimentare cu apă, sistem de canalizare cu staţie epurare, reabilitare cămin cultural, grădiniţa 10.387.653 lei

(2,5 milioane de euro)

8 Manoleasa (PNL) Proiect integrat: reabilitare cămin cultural şi dotare muzeu, construire grădiniţă, modernizare drumuri comunale 10.750.749 lei

(2,6 milioane de euro)

primarAngela_Toma_George_Enescu_contract.jpg

primarul comunei George Enescu, Angela Toma

primar_Loredan_Buraga__Mihalaseni_contract.jpg

primarul comunei Mihalaseni, Loredan Buraga

primar_Pomirla_conmtract.jpg

primarul comunei Pomirla, Dumitru Chelaru

primar_Cristinesti_contract.jpg

primarul comunei Cristinesti, Marinel Stredie

primar_Vlasinesti_contract.jpg

primarul comunei Vlasinesti, Lucian Trufin

primar_Manoleasa_contract_012.jpg

primarul comunei Manoleasa, Mircea Mihai

primar_Cordareni_contract.jpg

primarul comunei Cordareni, Constantin Dumitras

primar_Concesti_contract.jpg

primarul comunei Concesti, Constantin Bostan