O femeie a fost rănită, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în vecinătatea mall-ului din Botoşani.
Femeia de 38 de ani se îndrepta spre serviciu, iar în momentul în care se angajase în traversarea străzii a fost lovită de un autoturism care circula pe strada Griviţa, dinspre Independenţei către Calea Naţională.
Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.
Şoferul vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 58 de ani, care va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.