Astazi se implinesc 121 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu

Marti, 15 iunie, va fi oficiată o slujbă de pomenire în Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din incinta Memorialului Ipoteşti şi va fi vernisată o expoziţie de veşminte de cult preţioase şi un studiu teologico-spiritual Eminescu, realizat şi prezentat de muzeograful Maria M. Cassian.

Va urma o depunere de jerbe de flori la mormintele familiei şi a unei coroane la bustul poetului din curtea Memorialului Ipoteşti, precum şi decernarea Premiului Naţional “Petru Creţia” pentru facsimilarea manuscriselor eminesciene, în prezenţa academicianului Eugen Simion.

În program mai este inclusă proiecţia filmului “Manuscrisele Eminescu – Academia Română”, dar şi lansarea albumului “Ipoteşti – memoria unei case” şi a volumului “Eminescu – realitate şi sublimare poetică”, ambele semnate de cercetătorul Valentin Coşereanu.

Mihai Eminescu- născut ca Mihail Eminovici- a venit pe lume la 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, si s-a stins pe 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost un poet, prozator şi jurnalist roman, socotit de cititorii romani şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura romană, fiind supranumit şi "luceafărul poeziei romaneşti". Eminescu a fost activ in societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

A publicat primul său poem la virsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat in 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Şuţu. In 17 iunie Eminescu a fost inmormintat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Romane.