Constatăm pe zi ce trece că bunul simț, limitele acestuia, chiar și simțul ridicolului, sunt noțiuni străine unor politicieni din Partidul Social Democrat.
Am asistat de-a lungul timpului la tot felul de declarații propagandistice, în care persoane din PSD își asumau merite inventate, încercând tot timpul să ridice nimicul la rang de mare realizare.
Nu am reacționat în toate aceste situații din cauza penibilului în care se situau singuri acești politicieni. Cei din PSD s-au bazat permanent pe strategia “mulți vad (aud/citesc), puțini pricep”, ceea ce a însemnat, în larg înteles, că s-au străduit permanent să pară mai mult decât erau, adică să ne mintă. Alteori au venit public cu subiecte care contrastau penibil cu temele arzătoare ale momentului, cum au fost cele privind dărâmarea propriilor guverne sau revoluția fiscală lipsită de sens, care a bulversat o țară întreagă.
Mai nou, liderii locali ai PSD încearcă să culeagă merite chiar și atunci când nu fac altceva decât să-și repare propriile greșeli.
Este de mare notorietate faptul că două mari proiecte ale Municipiului Botoșani, respectiv Parcul de agrement Cornișa și reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, au fost blocate de incompetența administrativă și lipsa de curaj în luarea deciziilor a fostului primar PSD, Ovidiu Portariuc.
Acum psd-iștii botoșăneni încearcă să-și facă un titlu de glorie pentru că ar obține resursele necesare finalizării lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu, teatrul care stă în ruină chiar din cauza lor.
Nouă, celor din Partidul Național Liberal, ni se pare un act de mare necinste, de lipsă de onoare și de lipsă de asumare a răspunderii, gestul făcut de viceprimarul PSD, Cosmin Andrei, care încercă, fără nici un fel de jenă, să-și facă un merit din repararea unei mari greșeli, comise de fostul primar Ovidiu Portariuc, din a cărui echipă a făcut parte personal.
Le transmitem pe această cale liderilor PSD că ar trebui să se comporte matur, să-și asume faptele așa cum sunt și totodată îi asigurăm că, din acest moment, le vom sancționa orice derapaj de comunicare sau intenție de manipulare a opiniei publice.
Sursa: comunicat PNL
One thought on “PNL: Gestul făcut de viceprimarul PSD, Cosmin Andrei, un act de mare necinste, de lipsă de onoare”