În urma discuţiilor cu unul dintre parlamentarii PD-L din Botoşani şi anume senatorul Dan Humelnicu, liderii sindicali s-au arătat încrezători că măcar o parte din parlamentarii puteri va vota moţiunea de cenzură. Aceasta vine în contracararea măsurilor de tăiere a pensiilor şi salariilor a Guvernului Boc.
"S-ar putea să avem un aliat în domnul senator. Acesta era şi scopul nostru, să îi convingem să voteze moţiunea să nu se taie salariile şi pensiile şi dânsul spune că nu e hotărât", a declarat Ştefan Ţarcă, liderul CNSRL Frăţia Botoşani.
Totodată, acesta a precizat că sindicatele vor face o atentă monitorizare a modului în care parlamentarii de toate culorile politice vor vota moţiunea de cenzură.
"Vom face în aşa fel încât ca toate voturile care se dau acolo să fie monitorizate, vom şti primii care cum vor vota. Eu zic că ei sunt aleşi uninominal în colegii, oamenii vor vrea să le dea socoteală", a mai spus Ţarcă.