O investiție de 2,5 milioane de euro va fi făcută în extinderea rețelei cu apă în mai multe sate de la marginea municipiului Botoșani. Primăria comunei Curtești a obținut o finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru extinderea rețelei cu apă în satele Mănăstirea Doamnei, Hudum și Curtești, astfel încât aproximativ 2.500 de locuitori să beneficieze de aceste servicii.
Proiectul presupune și construirea a două bazine de apă de mare capacitate în Curtești, de unde apa va pleca gravitațional către satele componente.
„Acest proiect de 2,5 milioane de euro l-am gândit în așa fel încât ca pe viitor să putem alimenta cu apă întreaga comună, chiar dacă asta o facem în doua etape”, a declarat primarul de Curtești, Maricel Anton.
Ulterior, primarul are în vedere extinderea rețelei și în localitățile, Băiceni, Orășeni Deal și Orășeni Vale.