Șoferii care circulă fără rovinietă ar putea scăpa de amendă. Află detalii!

sistem monitorizare rovigneta pe E 58 Botosani- SuceavaCamera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei.

„Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode, potrivit News.ro.

Potrivit unui articol din proiectul de lege adoptat marţi, aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

like facebook, stiri, botosaniDe asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Acelaşi proiect prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare. În cel mult două luni de la momentul în care a fost semnat procesul verbal, șoferul trebuie anunțat că primește această sancțiune contravențională, în caz contrar, amenda e ștearsă. Sunt două termene în acest proiect de lege.

Camera decizională este Camera Depuțatilor, iar marți va fi dat votul decisiv pe acest proiect.

Inițial se prevedea un termen de 30 de zile, acum acest termen a fost prelungit la 2 luni.

Este un termen favorabil șoferilor, față de ordonanța guvernamentată care reglementează în prezent. Acest proiect de lege a apărut în urma multor contestații din partea șoferilor, mulți dintre ei ajungând în instanță.

Membrii Comisiei de Transporturi și Industrii sunt cei care au lucrat pe acest subiect de lege. Modificările vor intra în vigoare în 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, dacă președintele Klaus Iohannis nu va întoarce legea pentru reexaminare în Parlament.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *