Liste de aștepare la operații, la Spitalul Județean. Medic chirurg: Sunt pacienți care pot fi amânați și de două ori

medic chirrg vicol cristianListe de așteptare la operații pe Secția Chirurgie a Spitalului Județean ”Mavromati”. Medicul chirurg Cristian Vicol, șeful Blocului Operator, susține că pe Secția de Chirurgie sunt zilnic câte 14 operații în programare, însă doar opt sunt realizate efectiv, restul pacienților rămânând pe liste de așteptare. Prioritate au urgențele, susține medicul chirurg, care a precizat totodată că această aglomerație survine și datorită faptului că botoșănenii nu mai merg în județele vecine pentru intervenții chirurgicale.

like facebookSunt pacienți care necesită operații și se face o listă zilnică. Avem două săli de operații și se lucrează de la ora 8.00 la ora 14.00 și se pot face câte patru operații pe sală, asta dacă nu sunt și complicații, pentru că se poate face și o operație pe zi. Sunt opt operații pe zi. Ce faci când ai 13 care așteaptă operația? Îi prioritizezi funcție de urgență. Se poate întâmpla să fie un pacient care stă de o săptămână, este programat la operație, dar dacă seara intervine o operație urgentă, atunci nu ai ce face. Sunt pacienți care pot fi amânați și de două ori”, a menționat Cristian Vicol.

Medicul a explicat că listele de așteptare se formează din cauză că mulți dintre pacienți vin prin UPU și fără programare.

Dacă vrei să te operezi, de exemplu de o hernie, vii la policlincă, te înscrii pe o listă de așteptare și se face o programare. Dacă ar face toată lumea programat, ar fi mai ușor. Dar ei nu fac așa. Stau acasă, sună la 112 și vin în urgență, care poate fi o urgență reală sau închipuită și atunci trebuie să-l iei înaintea altuia programat. Sunt operații care durează și patru-cinci ore, iar cea mai mică o oră -o oră și jumătate”, a adăugat medicul chirurg.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *