Elevii de la Eminescu promovează Gala Premiilor în Educaţie

Gala Premiilor în Educaţie este o competiţie anuală organizată de Fundaţia Dinu Patriciu, care urmăreşte promovarea oamenilor, a proiectelor şi a organizaţiilor care au avut un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România. Prin acest proiect, Fundaţia Dinu Patriciu doreşte să premieze performanţa şi să impulsioneze competiţia şi creativitatea în domeniul educaţiei.

În 2009, s-au oferit în cadrul acestei competiţii premii în valoare totală de 200.000 de euro pentru 36 de persoane şi instituţii de învăţământ. În cadrul Galei se pot înscrie: elevi, studenţi, educatori, învăţători, profesori preuniversitari şi universitari, cercetători, bibliotecari, organizaţiile neguvernamentale, instituţii de învăţământ de stat sau private.

În acest an, Gala este precedată de un concurs adresat elevilor de liceu (Anunţă Gala în Liceu), care are ca scop promovarea ei în diferitele licee din România. La această competiţie s-a înscris şi Cvartetul Gaiţelor – o echipa de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu"  din Botoşani.Cele patru eleve – Ghedeon Andreea, Pătrăuceanu Teodora, Roibu Anca, Vatamanu Carmen- ale prestigiosului liceu au decis să se înscrie la acest concurs dintr-un motiv aparent simplu,dar cu resorturi profunde în evoluţia României de astăzi:dorinţa de a sprijini elevii şi studenţii de mâine.

Pentru a face cât mai atractivă campania de promovare, elevele au realizat un cântec pe negativul melodiei “Proper education” cu versuri compuse de ele şi având un mesaj pozitiv asupra educaţie, el este difuzat pe blogul lor de campanie http://cvartetulgaitelor.wordpress.com/.

Fii unul dintre cei care pot face o schimbare şi înscrie-te la Gala Premiilor în Educaţie!   

afis_ucraina.jpg