Apa Grup pune la dispoziţie botoşănenilor un număr de telefon pentru a sesiza eventuale inundaţii din cauza gurilor de canal înfundate

Ploile torenţiale din ultima perioadă creează probleme în anumite zone ale municipiului Botoşani din cauză că apa provenintă din precipitaţii nu este preluată suficient de repede de sistemul de canalizare. Gurile de canal şi conductele de scurgere au fost concepute pentru o cantitate medie de apă de ploaie, ceea ce face ca, în condiţiile unor precipitaţii abundente, să apară inundaţii. Sistematizarea anumitor intersecţii şi străzi, precum şi numărul de guri de scurgere pot duce, de asemenea, la astfel de evenimente nedorite.
Reţelele de canalizare din municipiul Botoşani au o lungime de circa 360 de kilometri şi sunt dotate cu 5000 de guri de scurgere şi 4.800 de cămine de canalizare, toate aparţinând în exclusivitate Consiliului Local Botoşani. SC Apa Grup nu realizează astfel de obiective, în sarcina unităţii revenind doar întreţinerea acestora. Repararea şi curăţarea lor se face după un anumit program, gurile de scurgere fiind curăţate cel puţin de două ori pe an, înainte şi după sezonul rece. Alte 3.000 de intervenţii sunt efectuate în restul anului.

"Rugăm botoşănenii care sesizează vreo gură de canal care din cauză că este înfundată sau necurăţată, nu face faţă apei de ploaie, să apeleze dispeceratul unităţii la numărul de telefon 0231.58.41.45. Echipele noastre vor interveni de urgenţă", declară Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA Botoşani.

În Botoşani există 7 zone nevralgice, printre acestea fiind străzile Zorilor şi Pacea, precum şi intersecţiile Bulevardului Mihai Eminescu cu Octav Onicescu şi Petru Rareş. Cele mai delicate probleme au apărut în zona Împărat Traian – Tudor Vladimirescu, unde cota de înălţime a cartierului, dar şi sistemul incomplet de evacuare a apelor pluviale duc la intrarea apei în subsolurile blocurilor. Rezolvarea defintivă a acestei situaţii se va produce prin finalizarea lucrărilor de reabilitare a conductelor de apă şi canalizare efectuate în prezent în municipiul Botoşani prin programul ISPA, completate cu lucrările din fondurile de coeziune.