Tragedie într-o familie de tineri din județ. Un bebeluș a murit la Maternitatea Botoșani, pe 4 ianuarie, la câteva ore de la naștere. Mama, în vârstă de 39 de ani, din mediul rural, a născut un băiețel cu o greutate normală, însă a murit la câteva ore, spun medicii, din cauza unei malformații severe.
Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, susține că femeia s-a prezentat de două ori în cursul sarcinii la medic.
” În urma investigațiilor realizate s-a observat că nou-născutul prezenta o malformație rară, asociată cu emfizem pulmonar şi plămân polichistic. Cauza decesului a fost detresă respiratorie severă. Practic a fost o malformație congenitală din naștere”, a menționat Ștefan Bercea.
De sărbătorile de iarnă, alte două cazuri asemănătoare au fost înregistrate la Maternitatea Botoșani.
One thought on “Tragedie într-o familie de tineri. Bebeluș mort la câteva ore după naștere”