Luni, în jurul orei 10.20, în timp ce conducea tractorul rutier U 650 pe drumul de exploatare 904 aflat în afara localităţii Horlăceni, Un barbat de 35 de ani, din comuna Lozna pierde controlul asupra direcţiei de mers şi părăseşte suprafaţa drumului, împrejurare în care tractorul intră în albia unui pârâu, răsturnându-se. În cabina tractorului se aflau C. Stelian de 39 ani şi fiul acestuia, C. I. de 3 ani, din localitatea Horlăceni, comuna Şendriceni. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului în vârstă de 3 ani, care a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Factorul drum a influenţat producerea accidentului, în sensul că este un drum de exploatare agricolă, din pământ, având denivelări şi adâncituri generalizate, pe unele porţiuni fiind impracticabil. Drumul de exploatare agricol nr. 904 este situat în afara localităţii Horlăceni, nefiind considerat drum public, fapt pentru care evenimentul nu îndeplineşte condiţiile unui accident de circulaţie.