Concert de Crăciun al elevilor de la „Ştefan Luchian”

concer elevi arteConcertul de Crăciun al artiştilor de la „Ştefan Luchian” a fost şi în acest an de o înaltă ţinută. Miercuri seară, timp de aproape trei ore, spectatorii, ce au ocupat cum rareori vezi sala Casei Sindicatelor, s-au bucurat de armonie, tinereţe, inocenţă şi pregătire sufletească pentru Naşterea Domnului.

like facebookLiceul de Artă şi-a demonstrat încă o dată virtuozitatea cu care poate fi trăită bucuria Crăciunului, prezentând un concert de colinde minunat interpretate, atât vocal cât şi instrumental. Boboceii şi-au arătat măiestria la pian, fluieraş, dar şi din voce, corul gimnaziului a încântat prin sunetul cristalin al colindelor, iar liceenii au excelat în jazz şi simfonie. Tineri artişti aflaţi la începutul carierei lor, sau deja consacraţi pe scenele naţionale şi internaţionale, au realizat pe scenă un periplu plin de lumină şi culoare. Aplauzele au ropotit după fiecare moment, programul îmbinând elemente din tradiţia populară de Crăciun cu ritmul colindelor moderne.

Concertul din acest an a avut şi o notă aparte, publicul numeros fiind invitat să se implice în susţinerea financiară a două eleve de liceu ce au rămas de curând fără mamă. O urnă specială  a fost folosită pentru donaţiile celor care au vrut să aducă o rază de lumină în viaţa celor două surori greu încercate acum.

Un pluguşor armonios şi o cântare de La Mulţi Ani cum rar pot fi auzite au încheiat programul tinerilor artişti botoşăneni.

scena4

concerta arte

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *