Guvernul anunta: Măsurile de reducere cu 25% a salariilor din sistemul bugetar şi cu 15% a pensiilor au un caracter temporar

Premierul a contrazis afirmaţiile, pe care le-a calificat drept “excesive”, conform cărora implicaţiile aplicării articolului 53 din Constituţie ar deschide calea instituirii stării de asediu sau de urgenţă.
Măsurile de reducere cu 25% a salariilor din sistemul bugetar şi cu 15% a pensiilor au un caracter temporar, până la 31 decembrie 2010, a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de guvern desfăşurată  la Palatul Victoria.
Premierul Emil Boc a precizat că temeiul constituţional al aplicării acestor măsuri cu caracter temporar, de reducere a salariilor din sistemul bugetar şi a pensiilor, este art.53 din Constituţie, temei care a mai fost folosit şi în luna noiembrie 2009, când s-a aplicat măsura concediului  fără plată, de trei zile pe lună, pentru bugetari.
Acest lucru a fost confirmat de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1414 din 4.11.2009, în care a spus că o asemenea măsură de restrângere nu vizează substanţa dreptului, ci este determinată de o situaţie de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi implicit securitatea naţională”, a explicat premierul Emil Boc.
Premierul a contrazis afirmaţiile, pe care le-a calificat drept “excesive”, conform cărora implicaţiile aplicării articolului 53 din Constituţie ar deschide calea instituirii stării de asediu sau de urgenţă. “Nu are nici o legătură cu acestea şi vreau sa fiu bine înţeles. Pentru asemenea situaţii avem articolul 93 din Constituţie. Aici este vorba, punctual, pe o perioadă determinată, de restrângere a exerciţiului unor drepturi. Conceptul de securitatea naţională în sensul Legii 51/1991 este definit ca fiind starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică. Într-o asemenea  situaţie  suntem în momentul de faţă când avem nevoie temporar pentru a asigura securitatea economică a ţării să luăm aceste măsuri de austeritate. Nu pentru alte motive. Şi sunt măsuri cu caracter temporar”, a precizat premierul.De asemenea, în practica europeană, CEDO a statuat, într-o speţă din anul 2009 – Andreeva împotriva Letoniei – faptul că legea garantează dreptul la pensie, dar nu şi întinderea acestui drept, cuantumul. “Cuantumul diferă în funcţie de cât poate să-şi permită sistemul respectiv la un moment dat – şi spune aici Curtea Europeană: „cuantumul pensiei poate fi modificat printr-un act subsecvent cu valoare egală şi numai pentru viitor, adică prin lege”. Deci, din acest punct de vedere, şi practica europeană consacră faptul că în anumite situaţii pentru corectarea deficitului bugetar ai nevoie de asemenea măsuri”, a comentat premierul Emil Boc.