Tânăra de 22 de ani, din județul Botoșani, care a fost strivită de o mașină, la Iași, are mare nevoie de sânge. Rudele și prietenii au transmis un mesaj disperat prin care cer ajutorul oamenilor pentru donare de sânge pentru Cerasela Tatarciuc din Darabani.
„Avem nevoie urgentă de sânge pentru Cerasela Tatarciuc! Este studentă în anul 4 la Facultatea de Farmacie și a fost implicată ieri în accidentul de pe Independenței. Orice grupă de sânge!!! Timpul este vital și trebuie să o salvăm!”, este anunțul postat pe Facebook.
Cerasela Tatarciuc, din Darabani, studentă a Facultăţii de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, a ajuns în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, luni, după ce a fost acroşată de un autoturism în timp ce se deplasa pe trotuar.
Două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecţie din faţa UMF Iaşi, iar unul dintre ele a părăsit carosabilul şi a pătruns pe trotuar rănind grav tănăra. Fata a fost prinsă între autoturism şi zidul unei clădiri care aparţine Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Studenta a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi cu fractură de bazin, fractură de gambă stângă şi traumă abdominală.
One thought on “Apel disperat! Studenta din Botoșani strivită de o mașină are nevoie de sânge. „Timpul este vital și trebuie să o salvăm””