Turul ciclist al României, ajuns la ediţia cu numărul 47, va pleca la drum pe 5 iunie şi se va încheia pe 12 iunie.

ciclism_7.jpg

Caravana turului ciclist al României va porni în acest an de la Deva şi se va încheia pe malul Mării Negre, la Constanţa. Competiţia va avea un prolog şi 7 etape.
Competiţia este deschisă sportivilor de categoria Elită şi sub 23 de ani. Turul ciclist al României este inclus în calendarul UCI Tur European şi este înregistrat la categoria M.E.2.2.
La ediţia din acest an a "Micii Bucle" vor participa echipe din Ucraina (două echipe), Grecia (două echipe), Israel, Bulgaria, Italia (două echipe), Germania, Turcia,  şi România (5 echipe). Organizatorii au anunţat că desfăşurarea Turului Ciclist al României va costa 150.000 de euro. Mai mult de un sfert din această sumă, 40.000 de euro, a fost asigurată de principalul sponsor al competiţiei, BRD.

Iată programul Turului Ciclist al României ediţia 2010:

Prolog    5 iunie    Deva – Hunedoara    4 kilometri
Etapa I    6 iunie    Alba Iulia – Târgu Mureş    118 kilometri
Etapa II    7 iunie    Târgu Mureş – Vatra Dornei    175 kilometri
Etapa III    8 iunie    Vatra Dornei – Suceava    137 kilometri
Etapa IV    9 iunie    Suceava – Rădăuţi – Botoşani    226 kilometri
Etapa V    10 iunie    Botoşani – Bacău    160 kilometri
Etapa VI    11 iunie    Bacău – Buzău    180 kilometri
Etapa VII    12 iunie    Slobozia – Constanţa    154 kilometri