Pompierii chemaţi în ajutor la fiecare cinci ore în luna aprilie

otoşănenii au cerut ajutorul pompierilor în luna aprilie, în medie, odată la 5 ore, fie că le-a luat foc casa, că şi-au incendiat din greşeală miriştea de lângă gospodărie, au rămas încuiaţi pe afară, au descoperit muniţie neexplodată în grădină sau au fost victime ale unor accidente rutiere. Astfel, luna trecută angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative sau a potenţialelor stări de pericol în  138 de situaţii de urgenţă

          Activităţile preventive derulate de I.S.U. Botoşani în unităţile de învăţământ, dar şi controalele efectuate la localităţi, instituţii şi operatorii economici din judeţ au redus numărul incendiilor de la 53, câte s-au produs în aprilie 2009 pe teritoriul judeţului, la 25 de evenimente cu foc în aprilie 2010.

          Dacă în aprilie 2009 copiii au provocat 16 incendii, luna trecută s-au înregistrat doar 6 evenimente generate de jocul copiilor cu focul. Popularizarea şi însuşirea de către cetăţeni a măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul arderii resturilor vegetale adunate din gospodăriile botoşănenilor a redus numărul arderilor necontrolate de la 23, câte au fost anul trecut, în perioada menţionată, la 9, în aprilie 2010. O scădere semnificativă s-a înregistrat şi la incendiile provocate cu intenţie de la 9, în aprilie 2009, la 1, în perioada de referinţă a acestui an.

          De la o lună la alta situaţiile de urgenţă produse la nivelul judeţului Botoşani sunt tot mai diverse. Şase cetăţeni au solicitat sprijin pentru deblocarea uşilor de acces în locuinţe, fie pentru că în interior au rămas copii sau persoane imobilizate la pat, fie că exista pericolul să izbucnească un incendiu din cauza sistemelor de preparare a hranei în funcţiune. Peste 20 de fântâni, a căror apă a fost contaminată din diferite cauze, au fost asanate de pompieri. Intervenţiile au fost apreciate de comunităţile respective mai ales pentru faptul că erau singurele surse de apă din zonele respective. Majoritatea evenimentelor s-au produs în mediul rural (92%). Pe timpul intervenţiilor au fost salvate 4 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri şi instalaţii în valoare de aproximativ 3 milioane de lei. De asemenea, au mai fost salvate şi 100 de animale şi păsări. Valoarea bunurilor distruse în urma producerii situaţiilor de urgenţă a fost estimată la peste 300.000 lei.

În luna aprilie 2010, Inspecţia Judeţeană de Prevenire a executat 217 de controale la localităţi, instituţii publice şi operatori economici de pe teritoriul judeţului Botoşani, fiind constatate 256 de deficienţe, din care 78 au fost înlăturate pe timpul controalelor. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situaţiilor de urgenţă au fost aplicate 178 de sancţiuni contravenţionale, din care 44 amenzi contravenţionale în cuantum de 26.500 lei.