Lexus cu documente false oprit din drumul spre Moldova

În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, un cetăţean moldovean s-a ales cu dosar penal pentru uz de fals, acesta încercând să scoată din România un autoturism de lux folosind un document fals. 

Pe 15 mai, în jurul orelor 06.30, în Punctul de trecere a frontierei Stânca s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul moldovean Veaceslav N., de 29 de ani, la volanul unui autoturism marca Lexus GS 300. La controlul de frontieră, cetăţeanul modovean a prezentat certificatul de înmatriculare emis în Marea Britanie precum şi un contract de comodat încheiat la un birou notarial din Craiova.

Poliţiştii de frontieră au verificat documentele şi au constatat că respectivul contract nu prezenta elementele de formă şi fond ale unui contract de comodat autentic eliberat de autorităţile notariale, acesta fiind fals. Cetăţeanul Veaceslav N., de 29 de ani, a declarat că documentul a fost procurat de la un cetăţean român.

Cetăţeanului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul PTF Stânca, iar Veaceslav N. este cercetat în stare de libertate.