Sâmbătă, 21 octombrie 2017, a avut loc cea de-a treia ediție a manifestării publice ”Steaua Nordului”, reuniune culturală desfășurată la sala mare a oglinzilor de la Muzeul Județean de Istorie Botoșani și susținută prin proiectul cu finanțare nerambursabilă ,,Steaua Nordului” de către Consiliul Local al municipiului Botoșani. Ca și la precedentele ediții, iubitorii de cultură din localitate și dinafara acesteia au fost prezenți în număr mare la debutul spectacolului pentru a asista la decernarea diplomelor și medaliilor ”Steaua Nordului” , la care s-au adăugat premii în bani și cărți, la recitalul de muzică clasică, poezie și epigramă și pentru vizionarea minigaleriei de portrete a pictorului Florin Grosu.
Moderatoarea evenimentului a fost Ana-Elisabeta Florescu, de la Galeriile de Artă Ștefan Luchian. În fața publicului prezent au răsunat acordurile imnului Steaua Nordului, imn dedicat Luceafărului poeziei românești, Poetul Mihai Eminescu, la împlinirea a 150 de ani de la debutul său literar (versuri: Paula Romanescu & D.M. Gaftoneanu, muzica: Bogdan Cojocaru). A cântat baritonul Bogdan Cojocaru acompaniat de pianistul Bogdan Chiroșcă, au susținut minirecitaluri actorii Petronela Lorena Chiribuță și Cezar Amitroaie, violoniștii Gheorghe Petrescu și Florentin Ruță, Loredana Ionela Chirilă- violoncel, Dan Iordăcheanu- violă, cu toții profesioniști de excepție, care au fost aplaudați în repetate rânduri pentru calitatea interpretării. Au susținut frumoase intervenții prof. Elena Condrei, prof. Petruț Pârvescu, Steliana Băltuță, Marieta Baciu, Dumitru Petraș- cu un poem- și epigramistul Gheorghe Hreapcă.
Medaliile STEAUA NORDULUI 2017 (inițiativă și materializare a scriitorului D.M. Gaftoneanu, căruia i-au fost prezentate ultimele trei cărți apărute de către prof. Maria Baciu, prof. Gheorghe Median și prof. Georgică Manole), s-au acordat unui grup de personalități ale culturii botoșănene pentru întreaga activitate- prof. Dumitru Lavric (care, din motive obiective, nu a putut fi prezent la ediția de anul trecut), ing. Nicolae Iosub, col. Florea Macovei, dr. Dan Prodan, ing. Paul-Mircea Iordache, col. dr. Sergiu Balanovici, actrița Petronela Lorena Chiribuță și violonistul Gheorghe Petrescu.
La masa grupului de inițiativă au luat loc D.M. Gaftoneanu, Petruț Pârvescu, Gheorghe Hreapcă și Mihai Cornaci.
Organizatorii adresează în mod public mulțumiri pentru susținerea acestui eveniment Consiliului Local Botoșani, de asemenea, d-lui director al muzeului, Aurel Melniciuc, d-lui director Ion Istrate de la revista ,,Luceafărul”, sponsorilor, pictorului Florin Grosu și colegilor epigramiști veniți din țară.
Lista laureaților de la Concursul Național de Poezie și Epigramă Steaua Nordului 2017:
- Ion Diviza- Chișinău
- Ioan Toderașcu- Costești, Vaslui
- Gheorghe Bălăceanu- Iași
- Grigore Chitul- Bistrița
- Pavel Lică- București
- Laurentiu Ghiță- București
- Valentin David- Hunedoara
- Any Drăgoianu- Țînțăreni, Gorj
- Petre Ion Florin Vasilescu, Dolj
Sursa: comunicat Asociația Culturală Steaua Nordului
One thought on “Premiile culturale ”Steaua Nordului” 2017”