Profesorii botoșăneni amenință cu proteste, la începutul lunii octombrie. Sindicatele din educație au solicitat Guvernului încheierea unui acord, până în 25 septembrie, care să garanteze aplicarea unor prevederi care sunt cuprinse în lege, dar care nu sunt respectate.
Reglementarea calculului sporurilor și indemnizațiilor la salariul de bază și nu la salariul din decembrie 2016, alocarea unor sume pentru plata dobânzilor la hotărârile judecătorești și plata tranșelor din hotărârile judecătorești care nu sunt plătite sunt alte revendicări ale sindicaliștilor din educație.
”Găsirea unor soluții ca salariile nete de la 1 ianuarie să crească într-adevăr și nu așa cum se întâmplă acum, că după promisiunea că ne cresc salariile cu 25% s-a găsit această chichiță de trecere a contribuțiilor la angajat, astfel încât să nu crească salariile. Avem și o altă solicitare către Guvern referitoare la Legea pensiilor. Nu este posibil ca un profesor cu 40 de ani de activitate să se pensioneze cu 1400-până la 1800 lei, în timp ce atâtea categorii de personal să se pensioneze la 40 de ani de viață, nu după 40 de ani de muncă, cu pensii duble, triple, de zece ori, de 20 de ori mai mari. Este nedrept din punct de vedere social, iar acest lucru trebuie reglementat. Nu există nicăieri în lume că pensiile nu pot fi tăiate. Să se aplice pentru toți aceeași unitate de măsură”, a menționat liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, Liviu Axinte.
În cazul în care până pe 25 septembrie Guvernul va nu răspune favorabil cerințelor profesorilor, sindicatele pregătesc acțiuni atât la nivel național, cât și local.
Acestea sunt programate în perioada 2-5 octombrie și vor consta în pichetări. La nivel local, pichetarea va avea loc cel mai probabil pe 3 octombrie.
One thought on “Profesorii botoșăneni amenință cu proteste, la începutul lunii octombrie. Ce solicită cadrele didactice”