Luna septembrie, ne reaminteşte un adevăr trist: degeaba a sunat clopoţelul, noi suntem fruntaşi în Uniunea Europeană la abandonul şcolar.
Cifrele oficiale vorbesc despre un procent uriaş, de 20 la sută. S-a ajuns în această fundătură din sărăcie, ignoranţă şi lipsă de idei. Liberalii au depus o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Liviu Pop, iar una dintre probleme ridicate de ei este cea a abandonului şcolar, informează Stirile ProTV.
Larisa a intrat în clasa a V-a la şcoala din Flămânzi, judeţul Botoşani. Luni, copila a stat însă acasă, pentru că părinţii sunt atât de săraci încât nu au avut din ce să îi cumpere hăinuţe şi rechizite. Doar fratele ei cu trei ani mai mic a avut acest noroc, după ce tatăl s-a împrumutat de la un vecin. Când şi-a văzut fata mâhnită, bărbatul a mai făcut un efort.
”Nu am fost la școală pentru că trebuia să îmi iau haine, ghiozdan, caiete şi papuci. Îmi pare rău… Da. Azi mi-am cumpărat carioci, caiete, şosete, papuci, colanţi, ghiozdan, bluza”, spune Larisa.
Simona Vainer, mătuşa Larisei: ”Câte un pic i-am luat. Nu prea scump. Cât ne-am încadrat în bani. Ea atât de tare plângea că azi nu a mers la şcoală şi parcă mi-era milă de ea.”
Tatăl Larisei este văcar în sat, iar mama mai merge cu ziua când cei mici sunt plecaţi. Cu toate acestea, adulţii nu reuşesc să adune mai mult de 300 de lei într-o luna pentru a-i ţine pe cei trei copii de 4,8 şi 11 ani în şcoală şi grădiniţă.
Din astfel de situaţii s-a născut şi abandonul şcolar.
Klaus Iohannis, preşedintele României: ”Nu ne putem permite acest lucru ca societate. Nu ajută cu nimic să mutăm vina de la autorităţile centrale la autorităţile locale, de la un guvern la altul sau de la şcoală în familie.”
România s-a angajat să reducă abandonul până la 11 procente. Data limita este anul 2020.
Sursa: Stirile ProTV