Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a aflat, duminică, în județul Botoșani. Acesta s-a întâlnit cu conducerea PNL Botoșani și a mers în mai multe localități din județ, însoțit de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.
Orban a mers la Corlăteni, Roșiori-comuna Răchiți, Dobârceni, Blândești și orașul Flămânzi, acolo unde, de altfel, se sărbătoresc zilele localităților amintite.
Orban a declarat că nu vrea să conducă partidul dintr-un fotoliu de la București, ci și-a propus să meargă în țară și să afle problemele românilor.
”Nu vreau să conduc partidul dintr-un fotoliu de la București, în spatele ușilor închise, așteptând să vină oamenii la mine și să-mi spună care le sunt problemele. De două luni mă îndrept spre România profundă. România nu este numai țara Bucureștiului sau a orașelor reședință de județ, România este formată din 3.300 de localități, de comunități locale cu obiective, cu aspirații, iar obiectivul pe care îl am este să ajung în cei patru ani de mandat în cât mai multe localități, să cunosc cât mai mulți oameni din România profundă, pentru a vedea exact cum trăiesc, pentru a afla care sunt problemele pe care le au, pentru a identifica împreună soluții și căi pentru a le îmbunătăți viața, a crea oportunități pentru oameni ca să se împlinească, să aibă o carieră și să ducă o viață reușită și decentă. Sunt astăzi la Botoșani pentru a participa la evenimente din cinci localități.”, a menționat Orban.
Președintele PNL a spus că face acest ”tur de forță” pentru a da un semnal colegilor liberali. Orban a menționat că de când a fost ales a vizitat 30 de județe și aproape 200 de localități.
”Vreau ca PNL, ca toți colegii mei parlamentari, consilieri județeni, consilieri locali, primari să fie la dispoziția cetățeanului, să fie într-un contact permanent cu cetățenii, să fie ușor abordabili, să fie disponibili pentru oameni și să se implice în rezolvarea problemelor comunității”, a adăugat Orban.
Autor: Lăcrămioara Lupașcu
ORBANE NICI NU STII CE micut devii ?!!