Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria. Ce nu este bine să faci pe 15 august

adormirea_maicii_domnuluiAdormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi este, totodată, Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. Potrivit Mediafax, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului.

like facebookPotrivit tradiţiei bisericii, Sfânta Fecioară Maria a fost înştiinţată printr-un înger de trecerea ei la cele veşnice, iar apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările părinţilor bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credinţa că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos şi luată cu trupul în împărăţia cerurilor.

În unele zone ale ţării, în dimineaţa zilei Sfintei Maria, femeile merg la biserica, unde împart struguri, prune, faguri de miere, şi apoi în cimitir, pentru a tămâia mormintele.

La ţară se obişnuieşte ca de Sântămaria Mare să fie angajaţi pândarii în vii şi să fie „legat” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.

De Sântămaria Mare se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria (15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semănării grâului.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.

Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.

În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Sfintei Maria, şi la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor”.

În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Maria Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Mai multe lăcaşuri de cult din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului îşi serbează, joi, hramul.

În ziua Sântămariei Mari, la mai multe mănăstiri au loc procesiuni cu icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului şi pelerinaje.

Traditii si obiceiuri de Sfanta Maria.

In satul traditional, pe pe 15 august (sarbatoarea de Sfanta Maria) se deschidea un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.

 Cu ocazia Sfintei Maria se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna.

Tot de Sfanta Maria, pe 15 august, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa sarbatoarea din 15 august fiind ironizati. De asemenea, de Sfanta Maria se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa.

 

One thought on “Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria. Ce nu este bine să faci pe 15 august

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *