Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, susține că Botoșaniul nu a primit bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală. El a menționat că șapte proiecte privind modernizarea unor străzi din municipiu au fost depuse spre finanțare , însă s-a primit acceptul doar pentru una, care se va face în 2018 sau 2019.
”Nu am primit niciun ban prin PNDL. Până pe 31 decembrie 2017, noi avem obligația să facem documentații. Dacă la anul în bugetul României vor exista bani și dacă documentațiile noastre vor fi fezabile și bune, abia atunci vom semna contracte și vom primi bani. Am cerut prin PNDL șapte străzi am primit pentru una pe care eventual o vom face în 2018 sau 2019”, a menționat primarul Flutur.
One thought on “Flutur: Nu am primit niciun ban prin PNDL”