Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016.
În cursul zilei de 20 iulie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Botoșani, din care 4 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Percheziţiile au loc la Parchetul de pe lângă Tribunal şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Sunt vizate fapte de corupţie şi asimilate acestora, persoanele vizate fiind suspectate de împiedicarea făptuirii justiţiei.
Verificările procurorilor au loc într-un birou de la parchet şi trei de la poliţie.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
2 thoughts on “FOTO! Percheziții DNA în două instituții publice din Botoșani și la locuințele mai multor șefi”