Primarul Cătălin Flutur, despre controlul Curții de Conturi: Sunt niște sume imputate. Foarte multe sunt legate de partea de salubrizare a municipiului

catalin fluturCurtea de Conturi a finalizat controlul la Primăria Botoșani, iar cele mai multe dintre neregulile depistate vizează partea de salubrizare a municipiului. Primarul Cătălin Flutur a declarat că în urma acestui control au fost imputate și niște sume, însă acestea sunt mici.

”Am semnnat actul de control și suntem în acea perioadă de negociere a unor obiecțiuni. Sunt niște sume imputate și în urma acestui control, dar mici. Foarte multe sunt legate de partea de salubrizare a municipiului”, a menționat Flutur.

like facebookInspectorii Curţii de Conturi au depistat neconcordanţe între situaţiile de lucrări confirmate şi plătite de primărie şi reglementările în baza cărora Urban Serv prestează servicii pentru municipalitate.

S-a constatat, astfel,  că în lunile de iarnă au fost acceptate la plată servicii de măturat chiar și atunci când carosabilul a fost acoperit cu zăpadă, cu toate că pe perioada iernii măturatul este permis doar dacă străzile sunt uscate. De asemenea, în ianuarie şi februarie 2016 au fost plătite lucrări de măturat manual, deşi în regulament se stipulează că această activitate se face doar în perioada 1 martie – 15 noiembrie. Suma imputată de Curtea de Conturi se ridică la aproape 700 mii lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *