Traian Apetrei a lansat vineri seara cartea „Ani de glorie la CS Botoşani” GALERIE FOTO

carte_8.jpg

Grigore Bozi, Ionel Zaharia, Vasile Epure, Gheorghe Mihoc, Gheorghe Băltuţă sunt doar câteva nume care au făcut istorie în fotbalul botoşănean şi care astăzi au fost prezente la lansarea cărţii „Ani de glorie la CS Botoşani”, scrisă de Traian Apetrei. Acţiunea a început cu un moment de reculegere pentru cei din generaţia de aur a fotbalului botoşănean care au decedat printre aceştia numărându-se şi Mircea Colibaba, fostul conducător al CS Botoşani, un fel de Jean Pădureanu din zilele noastre, cum la numit Traian Apetrei.

În această carte care cuprinde o serie de interviuri inclusiv cu regretatul portar al CS-ului Ion Bordeanu, Traian Apetrei a încercat să aducă în actualitate o serie de întâmplări din perioada de glorie a fotbalului botoşănean.

carte_9.jpg

„Cartea am început-o de multă vreme. Sunt câteva interviuri, altele decât cele pe care le-am publicat în diferite ziare. Ea cuprinde o sumă de interviuri cu unii din fotbalişti. Îmi cer scuze faţă de cei care nu sunt cuprinşi în paginile acestei cărţi dar nici nu a fost un inventar al tuturor fotbaliştilor. Nu este o lucrare de rigoare ştiinţifică, de istorie a fotbalului botoşănean. Este o lucrare sentimnentală care să mai păstreze în memorie o seamă de nume. Să vedem ce a fost bun în acei ani şi ce s-ar potrivi anilor de acum. Astea au fost o seamă din considerente pentru care am scris această carte. Cred că e o lucrare necesare. Mai am câteva lucruri adunate, scrise şi am să continui”, a spus Traian Apetrei.

carte_0.jpg

„Fotbalul este un fenomen şi nu putem să ne facem că nu îl vedem. Vorbim de echipa de aur a României, vorbim de echipa de aur a Botoşaniului. Noi spunem acum că asta e echipa de aur. Cu sprijinul nostru şi domnilor Iftime şi Şfaiţer, dacă anul viitor vom promova în divizia A, aceea va fi echipa de aur. Fenomenul trebuie susţinut, eu personal voi fi unul dintre susţinători şi voi avea putea să induc colegilor din Consiliul Local lucrul acesta. Îl sfătuiesc pe Traian Apetrei să facă şi ediţia a doua ca să nu rămână alţii supăraţi că nu au fost prinşi în această carte”, a spus primarul Cătălin Flutur.

carte_3.jpg

Au cumpărat fiecare mai multe cărţi pe care să le împartă prietenilor, au dat autografe şi s-au bucurat că sunt din nou împreună. Foştii jucători din generaţia de aur a fotbalului botoşănean au apreciat această carte şi îşi doresc ca numele lor şi ceea ce au făcut ei pentru Botoşani să nu se uite aşa repede.

„Botoşaniul este un oraş obişnuit cu fotbalul, care are tradiţie şi în acelaşi timp are un public foarte pretenţios în ceea ce priveşte fotbalul. În asemenea momente cuvintele sunt de prisos. Mi-amintesc de o carte citită în tinereţe în care autorul spunea: trecutul nu contează, viitorul este nesigurul. Prezentul e totul. Trăieşte-ţi clipa. Mulţumim celor care ne-au dăruit aceste clipe, să ne simţim noi cei care am jucat în Botoşani regi ai clipei”, a spus Grigore Bozi, fostul fundaş al CS Botoşani.

În afara fostelor glorii, a suporterilor şi a oficialităţilor, la lansare au mai fost prezenţi Valeriu Iftime, finanţatorul echipei FC Botoşani şi Cornel Şfaiţer, preşedintele grupării botoşănene cel care a şi contribuit financiar la apariţia acestei cărţi. Cei doi au vorbit despre fotbalul din zilele noastre, despre viitor dar au amintit şi de trecut, un trecut care a însemnat performanţă, respect şi muncă. 

carte_4.jpg

La lansarea cărţii "Ani de glorie la CS Botoşani", au fost prezenţi şi mulţi suporteri care au prins acele vremuri. Aceştia au fost printre primii care şi-au achiziţionat cartea pentru a retrăi momentele frumoase din perioada anilor 70-80.

„De prin 73 vin la meciuri şi am apreciat foarte mult acest sport. Lucrând în cultură am lipsit uneori fiind plecat în turnee. Apreciază această carte scrisă de domnului Traian Apetrei şi speră să continue”, ne-a spus Mihai Amarghioalei     

carte_1.jpg

.

carte_2.jpg

.

carte_5.jpg

.

carte_6.jpg

.

carte_7.jpg

felicitare_primaria_pomirla___stauceni.jpg