Deputatul liberal Cristian Achiței a solicitat sprijinul Guvernului pentru susținerea proiectului de consolidare și restaurare a Teatrului Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.
El subliniază că reabilitarea teatrului „este proiect major, extrem de important pentru toți botoșănenii, care poate fi finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală”.
„Sper ca din analiza doamnei ministru Sevil Shhaideh să rezulte decizia alocării banilor necesari municipiului Botoșani pentru finanțarea acestei investiții. Dincolo de avalanșa de comunicate, de lupta cu justiția și cu așa-zisa salarizare unitară, distinșii deputați și senatori social-democrați și-ar putea face timp și pentru susținerea proiectului de restaurare a Teatrului Mihai Eminescu”, a spus Achiței.
De altfel, el a înaintat ministrului Dezvoltării o interpelare în acest sens.
Iată conținutul interpelării:
Stimată Doamnă Ministru,
În anul 2009, Consiliul Local al Municipiului Botoșani a promovat, în baza Programului Operațional Regional 2007-2013, proiectul ”Restaurare și consolidare Teatrul Mihai Eminescu Botoșani, imobil de patrimoniu”, bugetul proiectului fiind avizat de către ADR al regiunii Nord-Est. Autorizația de Construire a fost eliberată în anul 2012, ordinul de începere a lucrărilor, după parcurgerea tuturor celorlalte etape legale, fiind emis către constructorul desemnat prin licitație la data de 24.07.2014.
Pe parcursul efectuării lucrărilor au fost descoperite deficiențe majore în structura de rezistență a clădirii, a căror remediere, indispensabilă pentru siguranța construcției, nu fusese prevăzută în proiectul inițial și, ca atare, nu fusese cuprinsă în bugetul proiectului. Consecința practică a acestei situații a fost stoparea lucrărilor de către constructor.
Ținând cont de riscul pierderii întregii finanțări, în condițiile în care proiectul nu ar fi finalizat până la data de 31 decembrie 2018 și având în vedere preocuparea declarată a dumneavoastră personal și a Guvernului din care faceți parte pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, vă rog să analizați situația pe care v-am prezentat-o și să dați curs, în condițiile legii, solicitării municipalității botoșănene de finanțare a lucrărilor de consolidare a Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. Solicitarea a fost înregistrată la ministerul pe care îl conduceți cu nr. 38977/16.03.2017 și se referă la includerea în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, subprogramul ”Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”, a obiectivului de investiții ”Consolidarea și Restaurarea Teatrului Mihai Eminescu, municipiul Botoșani”.
Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, inaugurat în anul 1914 și reconstruit în perioada 1956-1958, a atras de-a lungul anilor, prin activitatea sa artistică, considerația și aprecierea iubitorilor de teatru și de cultură, atât din Botoșani, cât și din țară și străinătate!
Menționez că obiectivul este situat în centrul municipiului Botoșani, în imediata vecinătate a Primăriei mun. Botoșani, a Prefecturii Botoșani și a Consiliului Județean Botoșani, starea sa actuală afectând semnificativ aspectul estetic al întregii zone centrale a municipiului reședință de județ.
Față de cele de mai sus, vă rog să analizați solicitarea Municipiului Botoșani și să aprobați finanțarea obiectivului de investiții ”Consolidarea și Restaurarea Teatrului Mihai Eminescu, municipiul Botoșani”, având în vedere prevederile art. 7 lit. g din Ordonanța de Urgență nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 89/2015.
Solicit răspuns scris la prezenta interpelare.
Cristian Achiței, Deputat PNL, Circumpscripția 7 Botoșani
da,da…peste 100 de ani ai sa apuci tu sa vezi teatrul reabilitat. 10 aproape au trecut…:))