Mai mulți copii și adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost mușcați de căpușe. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, în perioada aprilie-iunie, s-au prezentat pe Secția de Boli Infecțioase un număr de 73 de pacienți mușcați de căpușe, după ce au fost la iarbă verde sau au muncit la câmp. 22 dintre aceștia au fost copii, iar restul adulți, cei mai mulți pacienți înțepați de căpușe provenind din mediul rural. Ei prezentau reacții alergice și edeme locale, primind tratament de specialitate.
”Orice înțepătură de căpușă se poate solda cu boala lyme, în cazul în care căpușa respectivă a fost infectată. Pentru a evita apariția complicațiilor neurologice care apar în stadiul IV de boală, este indicat ca pacienții să se prezinte în scurt timp pentru tratament în cadrul Secției de Boli infecțioase”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului județean.

One thought on “Zeci de botoșăneni cu înțepături de căpușe”